03/05/2016
de către Editura Făclia

Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Filozofia modernă pune accent pe demnitatea şi abilitatea mintală a omenirii. Teoria aceasta îi flatează pe oameni făcându-i să creadă că sunt îndemânatici, inteligenţi şi înţelepţi. Astfel omul este încurajat să producă prin propriul lui efort dorinţa de a face binele, de a evita răul şi de a-şi face o bună reputaţie. Această teorie ne învaţă că nu este nimic rău în natura omenească.

Învăţătura Bibliei despre natura omului este complet diferită. Din Biblie învăţăm că la început Dumnezeu l-a făcut pe om pur, bun şi cu o natură nobilă. Când ne aducem aminte de acest lucru, ar trebui să ne umilim nu să ne mândrim. Astăzi este imposibil să spui că omenirea este întotdeauna pură, bună şi nobilă. Când Adam n-a ascultat pe Dumnezeu şi a mâncat din fructul care îi era interzis, el a pângărit întreaga omenire. Acum noi suntem corupţi şi incapabili să alegem binele.

Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului ca să-i testeze ascultarea. Dacă Adam ar fi ascultat, ar fi dovedit că el s-a supus în mod voit autorităţii lui Dumnezeu. Când Adam a mâncat din fructul oprit fapta lui n-a fost numai o mică ofensă. El a arătat că nu voia să-L recunoască pe Dumnezeu ca Stăpân al său.

Un întreg şir de gânduri rele a premers neascultarea lui Adam. Înşelând-o pe Eva, şarpele a determinat-o să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi pe urmă să nu-L asculte. Cauza principală a păcatului a fost neascultarea. Pavel ne spune că "prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi" (Rom. 5:19). Trebuie, de asemenea, să observăm că Adam s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, dispreţuind adevărul şi crezând o minciună.

Adam a adus un blestem peste toată creaţia. Păcatul lui a fost transferat la toţi urmaşii lui. Aceasta este doctrina corupţiei moştenite, care se mai numeşte şi păcatul originar. Natura noastră, care la început a fost creată pură şi bună, este acum coruptă. Suntem afectaţi de păcat chiar de la naşterea noastră. David a fost un om ca şi noi, dar el a scris: "Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea" (Pslam 51:5). Înaintea lui Dumnezeu toţi suntem pătaţi de păcat, încă dinainte de a ne naşte. În Romani 5:12, Pavel face clar acest lucru: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toţi au păcătuit ...". Deci prin harul lui Cristos dreptatea şi viaţa ne sunt acordate din nou. Păcatul lui Adam s-a răspândit asupra întregii omeniri; dar mântuirea prin Cristos (prin imputarea dreptăţii) este dată întregii omenirii ca să asigure un remediu pentru păcat.

Să definim deci păcatul originar. Păcatul originar este moştenirea unei naturi corupte, care ne afectează fiecare parte a sufletului şi care atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu şi apoi ne face să comitem lucruri rele. Natura noastră este atât de coruptă de păcat, încât înaintea lui Dumnezeu suntem condamnaţi. Nu putem spune că noi suntem nevinovaţi şi că suntem condamnaţi pe baza unei greşeli făcută de un alt om. Corupţia păcatului este în noi. O dată ce în noi se găseşte păcat, noi merităm să fim pedepsiţi. Al treilea capitol din Romani ne dă informaţii clare despre păcatul originar.

Voinţa omului este roabă

Am învăţat că păcatul are putere asupra întregii omeniri, deci asupra fiecărui individ în parte. În cele ce urmează vom încerca să vedem dacă omul are într-adevăr libertate.

Există două pericole care trebuie evitate în această discuţie. În primul rând, nu trebuie să credem că omul şi-a pierdut orice putere de a face binele. Aceasta ne-ar da o scuză pentru păcatul leneviei. Ba mai rău, omul ar putea spune că nu are puterea să facă binele şi de aceea nu vede de ce ar mai trebui să încerce. A doua greşeală care trebuie evitată este să nu pretindem că posedăm nici măcar un gram de dreptate proprie. Dacă am spune că în noi există capacitatea de a face binele l-am jefui pe Dumnezeu de onoarea Sa şi ne-ar pîndi în pericolul de a comite păcatul mândriei.

Realitatea este că noi am pierdut orice fel de bunătate. Nevoia noastră este să cerem insistent de la Dumnezeu bunătatea pe care n-o avem în noi şi libertatea pe care am pierdut-o.

Filosofii spun că puterea raţiunii omului este suficientă pentru a-i guverna mintea şi prin urmare, acţiunile sale. Ei spun că voinţa poate fi ispitită de simţurile noastre, dar ea rămâne liberă să aleagă potrivit cu judecata noastră. Chiar şi unii scriitori creştini greşesc în această privinţă. Ei spun că voinţa este liberă, chiar dacă acceptă că este o libertate foarte limitată. Ei afirmă că omul alege de bună voie să facă răul, dar nu este forţat să facă acest lucru. Este adevărat, dar este o libertate foarte săracă dacă este numai o libertate de a face sau a nu face răul. În cazul acesta nu mai avem libertatea de a face binele.

Scriptura ne învaţă că omul alege binele numai când Duhul Sfânt îi dă această libertate. Noi trebuie să fim conştienţi despre puţinătatea propriei noastre bunătăţi şi să avem o opinie foarte înaltă despre bunătatea pe care ne-o poate da Dumnezeu. Gândul că noi avem propria noastră bunătate trebuie respins, pentru că acest gând vine de la diavolul. El este un mincinos, pentru că a spus lui Adam şi Evei: "Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".

Multe versete din Biblie susţin ideea că noi n-avem o bunătate proprie şi de aceea trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. "Blestemat să fie omul care se încrede în om ... şi îşi abate inima de la Domnul!" (Ieremia 17:5). "Nu de puterea calului se bucură El, nu-şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui" (Psalmul 147: 10-11). "El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin" (Isaia 40:29).

Dumnezeu însă nu dă puterea Sa celor ce sunt mândri şi nerecunăscători. El aşteaptă să devenim conştienţi că avem nevoie să căpătăm putere de la El. Când însetăm după El, El ne va stâmpăra setea. "Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat" (Isaia 44:3). Să nu credem niciodată că putem face singuri vreun bine. Trebuie să ne umilim şi să cerem Duhului lui Dumnezeu să ne ajute. Cineva l-a întrebat odată pe Augustim care este cerinţa cea mai importantă pentru a fi un adevărat credincios. Răspunsul lui a fost: "În primul rând, umilinţă; în al doilea rând, umilinţă; în al treilea rând, umilinţă".

Când Adam a păcătuit şi prin păcatul lui a produs căderea întregii omeniriiî n păcat, omenirea întreagă a pierdut o parte din darurile lui Dumnezeu. Alte daruri au fost pângărite, dar nu pierdute. De exemplu, am pierdut puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, puterea de a ne iubi aproapele şi aspiraţia către sfinţenie şi dreptate. Am contaminat înzestrările unei minţi sănătoase şi dorinţa de a fi drepţi din punct de vedere moral.

Omul, desigur, nu şi-a pierdut puterea de a judeca. El poate înţelege, poate judeca şi poate cunoaşte diferenţa între bine şi rău. Dar există o diferenţă între înţelegerea lucrurilor care au de-a face cu viaţa noastră pe pământ şi înţelegerea lucrurilor cereşti. Putem cunoaştem lucrurile cereşti cu mintea noastră parţial coruptă. Nu putem însă folosi o minte coruptă pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, dreptatea Lui sau tainele împărăţiei cerului.

În lumea dimprejurul nostru există dovezi foarte solide că omul mai are capacitatea de a judeca. În primul rând, putem vedea că omul este o creatură sociabilă şi trăieşte în comunităţi. Fiecare om ştie că este nevoie să existe anumite legi după care trebuie condusă o societate. În al doilea rând, aproape fiecare om are anumite deprinderi, talente şi aptitudini. Acest fapt demonstrează că mintea omenească este înzestrată cu anumite talente puternice. Şi în al treilea rând, scriitorii au produs lucrări excelente care ne obligă să vedem în ele o gândire foarte capabilă.

Cu toate că s-ar putea ca aceşti oameni să nu-şi dea seama de acest adevăr, darurile pe care le au ei şi darurile pe care le avem şi noi sunt de la Duhul lui Dumnezeu. El este singura sursă a adevărului.

S-ar putea să ne întrebăm de câtă putere are nevoie raţiunea noastră ca să ne ajute să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi să înţelegem dragostea Sa părintească faţă de noi. Trebuie să răspundem că până şi cei mai înţelepţi oameni cunosc foarte, foarte puţin dacă Dumnezeu nu le luminează cunoaşterea. Lumina lor se aseamănă cu lumina pe care ar primi-o de la o lanternă în timpul unei nopţi întunecoase. Ei cunosc foarte puţin atributele lui Dumnezeu. Dar nu se pot folosi de necunoaşterea lor pentru a se scuza de lipsa lor de evlavie. Însă lumina pe care o au ei nu le este suficientă pentru a ajunge la adevăr.

Acest adevăr îl învăţăm atât din Biblie cât şi din observaţiile făcute asupra omenirii. Când Petru şi-a dat seama că Isus era Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu, Isus i-a răspuns: "Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri" (Matei 16:17). Psalmul 36:9, ne spune: "Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina". Când Moise a mustrat poporul lui Israel pentru că acesta a uitat minunile lui Dumnezeu, el a zis: "Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri ... minunile şi semnele acelea mari, dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi" (Deut. 29:2-4). Domnul vorbeşte prin Ieremia: "Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul" (Ieremia 24:7). Înseamnă deci că poporul n-a avut acea înţelepciune spirituală, dar Dumnezeu urma să le-o dea. Lucrul acesta este clar menţionat în Ioan 6:44: "Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis".

Apostolul Pavel spune că toată înţelepciunea omenească este o nebunie (1 Cor. 1:18). Apoi acelaşi apostol spune: "Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate spiritual" (1 Cor. 2:14). Înţelegerea spirituală cu care suntem înzestraţi este darul spiritual al lui Dumnezeu. Acest lucru este arătat în rugăciunea lui Pavel: "Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui" (Efeseni 1:17). Pavel continuă cu afirmaţia: "Şi să vă lumineze ochii inimii" (Efeseni 1:18). Este deci un fapt adevărat că noi suntem orbi şi nu cunoaştem aproape nimic despre Dumnezeu dacă El nu ne luminează minţile.

Ne mai putem întreba dacă nu cumva omul are putinţa de a cunoaşte a standardele pe care Dumnezeu le doreşte pentru vieţile noastre. Da, noi putem cunoaşte binele şi răul. "Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor" (Rom. 2:14,15). Dacă neamurile au legea scrisă în inimile lor, atunci este cert că aceştia au o cunoaştere despre bine şi rău. Propria lor conştiinţă este legea lor, dar aceasta nu le face prea mult bine. Ei pot deosebi binele de rău, dar când continuă să trăiască în păcat cunoaşterea lor îi fac responsabili şi conduce la dreapta lor condamnare.

Mintea omului nu are putere să facă binele. Ea nici măcar nu încearcă să facă binele. Când Pavel spunea că el dorea să facă binele, dar nu putea (Rom. 7:15), el vorbea în calitate de creştin. Omul firesc nu experimentează acest conflict lăuntric. El nici măcar nu doreşte să facă binele. Pavel spune că nici un lucru bun nu locuieşte în el, adică în carnea lui. Orice bunătate care acum este în el vine de la Dumnezeu şi nu de la el.

Numai omul născut din nou experimentează acest conflict lăuntric care este descris în Romani 7: 22-23: "Fiincă, după omul dinăuntru îmi place legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele". Augustin a spus: "Mărturiseşte că orice lucru bun pe care îl ai în tine este de la Dumnezeu; orice lucru rău este de la tine. Nimic nu este al nostru, decât păcatul".

Voinţa înrobită de păcat a omului poate fi eliberată numai prin har.

Isus a spus: "Ce este născut din fire este fire". Aici cuvântul "fire" înseamnă "natura umană". Pavel spune că mintea naturală este moarte, pentru că se împotriveşte lui Dumnezeu (Romani 8:6-7). Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu; de fapt, nu poate să se supună. Mintea firească luptă împotriva lui Dumnezeu cu toate puterile ei. Dacă aşa se manifestă firea pământească, atunci ea nu merită decât moartea.

Argumentul Domnului continuă. El ne spune că trebuie să ne naştem din nou. Şi "naşterea din nou" nu înseamnă numai o reînnoire a emoţiilor omului şi a dorinţelor carnale, ci şi o reînnoire a sufletului său. Lucrul acesta este arătat în Efeseni 4:22,23: "Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre". Pasiunile păcătoase nu se nasc numai din dorinţe rele - ele vin din minte.

Să nu avem iluzia că mintea omenească este oarecum bună prin natura ei. Ieremia o condamnă cu aceste cuvinte: "Inima este nespus de înşelătoare şi din cale afară de rea". Pavel preia din profeţi aceeaşi informaţie şi spune: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar" (Romani 3:10-12).

Pavel explică foarte clar şi arătă că nu numai oamenii răi sunt nedrepţi. Nimeni nu are o dreptate a lui însuşi afară de dreptatea lui Cristos. Niciodată nu vom găsi adevărata bunătate în noi, chiar dacă viaţa omului suferă numai de câteva vicii .

Recunosc că au existat oameni care au încercat toată viaţa lor să facă binele. Lupta lor continuă de a face binele a fost o dovadă a unei anumite măsuri de puritate din viaţa lor. Aceşti oameni ne fac să credem că natura omenească nu este în întregime coruptă. În viaţa acestor oameni Domnul a împiedicat ca natura lor coruptă să se manifeste în afară. Asemenea virtuţi nu caracterizează în mod obişnuit natura omenească. Pe acestea le considerăm favoruri din partea lui Dumnezeu. Dar şi acestor oameni tot le lipseşte acel element principal al dreptăţii, pentru că datoria principală a omului este să vestească gloria lui Dumnezeu.

Voinţa omului este atât de puternic încătuşată de păcat, încât nu se poate îndrepta spre bine şi îi este şi mai greu să se alipească de bine. Voinţa omului este roabă păcatului. Dacă facem un singur pas spre Dumnezeu, aceasta se datorează în întregime harului lui Dumnezeu. Ieremia spune: "Întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce" (Ieremia 31:18). Totuşi omul mai are o voinţă. Când omenirea a căzut în păcat, omul a fost supus nevoii de a sluji păcatului. Omului nu i-a fost luată voinţa, dar aceasta s-a îmbolnăvit. Omenirea este dotată cu această capacitate numită voinţă. Voinţa de a face răul aparţine naturii noastre corupte. Voinţa de a face binele este dată prin harul lui Dumnezeu.

Voinţa omenirii şi-a pierdut libertatea şi este obligată să facă răul. Această afirmaţie poate fi greu de acceptat. Să facem însă deosebire între necesitate şi obligaţie. Să examinăm un exemplu. Toţi suntem de acord că natura lui Dumnezeu este să facă numai binele. Bunătatea Sa infinită face imposibil pentru El să comită răul. Totuşi Dumnezeu îşi înfrânează libertatea voinţei Sale de a face binele. În mod similar, deşi omul este supus păcatului nu-l obligă nimeni să păcătuiască. Oamenii păcătuiesc de bună voie. Mintea omului se întoarce nerăbdătoare spre păcat, nu pentru că omul este forţat în mod violent, ci datorită propriei sale voinţe.

Numai harul vindecă stricăciunea naturii umane. Harul lui Dumnezeu, când lucrează în noi, pune în noi dorinţa de dreptate. Apoi harul continuă şi întăreşte această dorinţă, aşa încât vom persevera până la sfârşit. Pavel scrie: "Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos" (Filipeni 1:6). Dumnezeu schimbă voinţa noastră. Dumnezeu nu întăreşte o voinţă slabă, ci o schimbă. În următoarele texte, Biblia ne arată că voinţa umană este atât de neputinciosă, încât singura cale este ca ea să fie transformată de Dumnezeu: "Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele" (Ezechiel 36: 26,27). Voinţa umană nu este desfiinţată, ci este înnoită, fiind schimbată din rău în bine. "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea" (Filipeni 2:13).

După ce voinţa umană este convertită numai prin puterea lui Dumnezeu, Dumnezeu continuă să lucreze binele în noi. Nici chiar acum noi nu contribuim la înfăptuirea lucrurilor bune, ci trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu ca El să lucreze prin noi. Tot ce este bun şi drept în voinţa omului aparţine lui Dumnezeu. "Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de mine pe veci ... . Nu Mă voi opri să le fac binele şi voi pune teama de Mine în inimile lor, ca să nu se depărteze de mine".

David şi Solomon şi-au dat seama că au nevoie de Dumnezeu ca să-i ajute să facă binele. "Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi şi să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui" (1 Împ. 8:58). David îi cere lui Dumnezeu: "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic" (Psal. 51:10). David a înţeles că sfinţenia vine numai de la Dumnezeu.

Cristos ne-a dezvăluit acest adevăr şi mai clar: "Rămâneţi în Mine şi Eu voi râmâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine" (Ioan 15:4). La fel de decisivă este concluzia lui Cristos: "Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5).

Pavel a scris: "Căci Dumnezeu este acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea" (Filip. 2:13). Prima cauză a unei fapte bune este voinţa de a o face. A doua cauză presupune un efort eficient realizării acesteia. Autorul voinţei şi faptei noastre bune este Dumnezeu. Ori de câte ori pretindem că voinţa şi fapta sunt ale noastre, furăm de la Dumnezeu. Dumnezeu începe şi Dumnezeu sfârşeşte.

În experienţa convertirii, Dumnezeu nu acordă omului posibilitatea de a alege să asculte sau să nu asculte. Voinţa reînnoită este dată în urma alegerii lui Dumnezeu, nu în urma hotărârii omului de a o cere. Domnul, prin Duhul Său, direcţionează, frânge, potriveşte şi domneşte în inima noastră ca în Împărăţia Sa.

O dată ce am dovedit că nu depinde de om dacă acceptă sau respinge harul lui Dumnezeu, un alt adevăr iese la iveală din adevărul deja stabilit. După ce omul a fost ales de Dumnezeu, acesta va persevera în viaţa de credinţă. Această perseverare este darul lui Dumnezeu şi nu răsplata pentru meritul omului.

Metoda de lucru a harului nu este să-i ia omului voinţa, ci s-o schimbe dintr-o voinţă rea într-o voinţă bună, şi apoi s-o asiste, schimbând impulsurile omului ca acesta să asculte din inimă. Harul nu este dat tuturor oamenilor. Cei ce-l primesc nu-l primesc ca pe o răsplată pentru meritele sau faptele lor, ci ca pe o favoare gratuită. Voinţa omului nu obţine har prin libertate, ci libertate prin har. 

Cum lucrează Dumnezeu în inimile oamenilor. 

Voinţa umană se aseamănă puţin cu un cal. Îl poate avea ca şi călăreţ fie pe Dumnezeu, fie pe diavolul. Când Dumnezeu este călăreţul, El ne îndreaptă spre direcţia bună. Dacă diavolul este călăreţul, ne îndreptăm spre pierzare. Omul firesc nu este obligat, fără voia lui, să-l asculte pe diavolul, dar el este atât de orbit de înţelepciunea diavolului, încât din necesitate şi prin propria lui voinţă se supune şi ascultă de diavolul.

În cartea lui Iov ni se prezintă o anume acţiune care este şi fapta lui Dumnezeu, şi a diavolului, şi a oamenilor. Cum poate fi adevărat acest lucru? Ni se spune că nişte caldeeni i-au omorât lui Iov păstorii şi i-au furat oile. La baza acestei acţiuni au stat trei scopuri diferite. Domnul a vrut să încerce răbdarea lui Iov; Satana a urmărit să-l ruineze; iar caldeenii au vrut să se îmbogăţească prin jaf. Toate cele trei planuri s-au sincronizat. Domnul i-a permis Satanei să-l lovească pe Iov şi să-i folosească pe caldeeni ca instrumente ale Lui. Satan le-a înşelat minţile, deja corupte, ca să comită crima. Astfel caldeenii s-au grăbit să-şi ducă planul la îndeplinire făcându-se astfel vinovaţi.

Când citim în Biblie că Dumnezeu a împietrit inima celor răi, asemenea afirmaţie n-o explicăm spunând că Dumnezeu "a ştiut dinainte" cursul acţiunii lor şi de aceea a acţionat în consecinţă cu această cunoaştere, şi nici că El a "permis" un lucru contrar voinţei Sale. Explicaţia corectă are două părţi:

  1. Omul de la care Dumnezeu ia lumina Sa rămâne în întuneric. Fără Duhul lui Dumnezeu inima omului este tare ca piatra. Deci este corect să spunem că Dumnezeu împietreşte inima omului.
  1. Dumnezeu judecă folosindu-se de Satana. Satana este cel care controlează în mod indirect voinţa celor răi.

Când ne uităm împrejurul nostru este uşor să credem că omul îşi controlează destinul, dar Biblia ne spune că voinţa omului este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu i-a convins pe egipteni să dea poporului lui Israel bogăţiile lor cele mai preţioase înaintea ieşirii israeliţilor din Egipt (Exodul 12:35,36). Când le-a zis fiilor Lui: "Dumnezeul cel atotputenic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia" (Genesa 43:14), Iacov a ştiut că Dumnezeu este cel care schimbă gândirea oamenilor potrivit cu planul Său.

Răspunsuri la argunentele care susţin că omul are voinţă liberă

  1. Oamenii spun că dacă omul păcătuieşte din necesitate, păcatul lui nu este cu adevărat păcat. Greşeala devine păcat numai dacă omul are voinţa liberă de a evita să păcătuiască.

Nu putem scuza păcatul spunând că el este necesar. Nici nu putem spune că păcatul poate fi evitat pentru că el este voluntar. Păcatul nu este scuzabil în primul rând pentru că ştim că voinţa omului este supusă păcatului, apoi din cauza stării în care a fost creată voinţa noastră, şi în mod deosebit pentru că voinţa noastră a fost coruptă. Adam s-a supus diavolului de bună voie şi de atunci încoace omenirea este încătuşată de păcat.

A doua parte a argumentului confundă voinţa cu libertatea. Am arătat deja că lucrurile pot fi făcute de bună voie de cei care nu au libertatea de a alege între bine şi rău.

  1. Dacă omul nu poate alege binele sau răul oamenii spun că nu-i drept să-l pedepseşti sau să-l răsplăteşti.

Noi răspundem că este absolut drept ca Dumnezeu să pedepseasă păcatul de îndată ce păcătosul este de vină. El păcătuieşte de bună voie, aşa că nu contează dacă el păcătuieşte cu o minte liberă sau cu una robită. Cât priveşte răsplătirile, pe acestea noi le primim ca un rezultat al bunătăţii lui Dumnezeu; nu pentru că le merităm. Dacă ar fi să primim ce merităm, ar trebui să primim pedeapsa. Dar Dumnezeu revarsă peste noi - nu pedeapsa pe care o merităm - ci harul nemeritat. 

  1. Unii oameni spun că omul trebuie să aibă puterea să asculte pentru că altfel nu l-am mai putea îndemna sau avertiza în privinţa unor anumite lucruri.

Dar Cristos a fost cel care a spus: "Despărţiţi de mine nu puteţi face nimic", şi totuşi El condamnă faptele rele şi ne îndeamnă la fapte bune. Pavel îi condamnă pe corinteni pentru lipsa lor de dragoste, şi totuşi se roagă cu înflăcărare ca Domnul să le dea dragoste.

Îndemnurile sunt întrebuinţate în două feluri: în primul rând, înaintea scaunului de judecată ele vor servi ca mărturii împotriva celor care le-au respins. Asemenea oameni vor fi obligaţi să accepte că vina pentru împietrirea lor este numai a lor. Dar, în al doilea rând, îndemnurile sunt de mare folos credincioşilor. Dumnezeu se foloseşte de Cuvântul Său ca să ne pregătească să primim harul de care avem nevoie ca să putem asculta îndemnurile Sale. Şi îndemnurile sunt, desigur, folositoare pentru a-l convinge pe om să se ferească de păcat. Ele ne încurajează să dorim ceea ce este bun, ne trezeşte din lenevie şi ne determină să urâm păcatul.

4.Unii argumentează că, sau Dumnezeu îşi bate joc de noi când cere de la noi sfinţenie şi ne interzice păcatul, sau noi avem puterea să dăm ceea ce ne cere El.

Această obişnuită eroare se naşte dintr-o totală necunoaştere a naturii legii. Scrierile lui Pavel spun clar că, deşi noi nu putem ţine legea, ea ne-a fost dată ca să ne convingă de păcat. "Legea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege"; "prin lege vine cunoaşterea deplină a păcatului"; "păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege"; "legea a venit ca să se înmulţească greşeala" (Galateni 3:19; Romani 3:20; 7:7; 5:20).

Oamenii nu sunt lipsiţi de simţuri, aşa cum sunt pietrele. A existat un scop pentru care Dumnezeu a dat legea Sa. Cel puţin oamenii neevlavioşi învaţă de la ea că Dumnezeu urăşte destrăbălările lor. Dar legea le este în mod sigur de mare ajutor când de la ea învaţă despre neputinţa lor de a trăi drept şi despre nevoia de a căuta adăpost în harul lui Dumnezeu. Augustin spunea următorul lucru: "Dumnezeu ne porunceşte să dăm ce nu putem da, ca să ştim ce să cerem". Dumnezeu poate pretinde de la noi, care suntem ai Lui tot ce vrea, pentru că El ne dă ce ne porunceşte să dăm!

  1. Unele versete din Biblie par să ne indice că omul are voinţă liberă: "căutaţi binele şi nu răul ca să trăiţi" (Amos 5:14); "Israele, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, nu vei mai rătăci" (Ieremia 4:1).

Înţelegerea corectă a acestor versete este că Dumnezeu lucrează cu dreptate atunci când le spune celor răi că nu vor avea parte de favoarea Sa până nu se vor depărta de căile lor rele. Dumnezeu are motive serioase să spună lucrul acesta chiar şi dacă o face numai ca să arate că este corect să-i excludă de la binecuvântările rezervate doar adevăraţilor închinători. Când la o poruncă Dumnezeu mai adaugă o promisiune, El face pentru ca prin dulceaţa acelei promisiuni să învioreze naturile noastre indolente.

  1. Biblia spune că faptele noastre bune ne aparţin. Unii spun că dacă Dumnezeu acţionează prin noi ca să facem fapte bune, atunci faptele bune făcute de noi nu ne aparţin. Dar repet încă o dată că Dumnezeu nu lucrează cu omul ca şi cu piatra. Noi atribuim omului puteri naturale cu care aprobă sau respinge ceva, doreşte sau nu doreşte un lucru, cooperează sau se opune. El poate aproba deşertăciunea, poate respinge binele, are voinţa să facă răul, are voinţa să facă binele, se străduieşte să facă răul şi rezistă dreptăţii. Dar când voinţa omului este reînnoită este drept să spunem că el lucrează când Duhul Sfânt lucrează în el, pentru că voinţa sa este aceeaşi cu voinţa Duhului lui Dumnezeu.

Omul căzut trebuie să caute mântuirea în Cristos.

Fiinţa umană se găseşte într-o stare de corupţie care îi aduce numai ruşine până în momentul când este schimbată de Cristos, Mântuitorul. Deşi ştim că Dumnezeu este un Tată, conştiinţele noastre ne spun că noi nu suntem vrednici să fim fiii Lui. Putem însă deveni fiii Săi prin moartea lui Cristos. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). Nimeni nu poate deveni fiul lui Dumnezeu fără o intervenţie din partea lui Cristos. "Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copiii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12).

Prin întreg Vechiul Testament oamenii au fost învăţaţi să privească înainte la venirea lui Mesia, Cristosul. În clipa de faţă vom menţiona numai două referiri la Cristos: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel" (Isaia 7:14); "Voi pune peste ele un singur păstor şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor" (Ezechiel 34:23,24).

Cunoaşterea lui Dumnezeu care mântuieşte a fost dintotdeauna şi va fi numai prin Isus Cristos.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii

Comment-uri

http://100mgcheapest-price-viagra.com/ - 100mgcheapest-price-viagra.com.ankor tadalafil-buy-5mg.com.ankor http://20mgprednisone-order.com/
http://100mgcheapest-price-viagra.com/ - 100mgcheapest-price-viagra.com.ankor tadalafil-buy-5mg.com.ankor http://20mgprednisone-order.com/
http://100mgcheapest-price-viagra.com/ - 100mgcheapest-price-viagra.com.ankor tadalafil-buy-5mg.com.ankor http://20mgprednisone-order.com/
http://100mgcheapest-price-viagra.com/ - 100mgcheapest-price-viagra.com.ankor tadalafil-buy-5mg.com.ankor http://20mgprednisone-order.com/
http://100mgcheapest-price-viagra.com/ - 100mgcheapest-price-viagra.com.ankor tadalafil-buy-5mg.com.ankor http://20mgprednisone-order.com/
http://dapoxetine-onlinepriligy.net/ - dapoxetine-onlinepriligy.net.ankor ventolinsalbutamol-buy.org.ankor http://ventolinsalbutamolbuy.org/
http://dapoxetine-onlinepriligy.net/ - dapoxetine-onlinepriligy.net.ankor ventolinsalbutamol-buy.org.ankor http://ventolinsalbutamolbuy.org/
http://dapoxetine-onlinepriligy.net/ - dapoxetine-onlinepriligy.net.ankor ventolinsalbutamol-buy.org.ankor http://ventolinsalbutamolbuy.org/
http://dapoxetine-onlinepriligy.net/ - dapoxetine-onlinepriligy.net.ankor ventolinsalbutamol-buy.org.ankor http://ventolinsalbutamolbuy.org/
http://dapoxetine-onlinepriligy.net/ - dapoxetine-onlinepriligy.net.ankor ventolinsalbutamol-buy.org.ankor http://ventolinsalbutamolbuy.org/
Postare nouă

Cărți electronice Cărți electronice

Conținut coș Conținut coș