De citit şi meditat 1 Corinteni 12:14-26
Studiu suplimentar 1 Corinteni 1: 1-17; Luca 11:17
Continuăm cu punctul de vedere pe care l-am susţinut: Scopul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre nu este izolaţionismul, ci implicarea în dragoste. Izolaţionismul nu ne va ajuta cu nimic. John Donne, un scriitor din secolul al XVII-lea, cu şapte zile înainte de moartea sa, scria aceste cuvinte şocante şi copleşitoare: „Nici un om nu este o insulă formată dintr-o singură bucată de pământ; fiecare om este o bucăţică dintr-un continent, o parte a întregului; dacă o bucată de pământ este dusă de apa mării, Europa devine mai mică, la fel dacă ar fi dus un promontoriu, la fel dacă ar fi dusă o casă a prietenilor tăi; moartea fiecărui om mă împuţinează, pentru că sunt implicat în omenire; şi de aceea niciodată nu caut să aflu pentru cine sună clopotul; el sună pentru tine“.
Aceste răscolitoare cuvinte sunt eclipsate numai de ceea ce a scris prin inspiraţie apostolul Pavel în textul sugerat a fi citit astăzi în care el ne arată valoarea fiecărui membru din trupul lui Cristos. Nu este ciudat, şi în acelaşi timp supărător, că atâţia creştini sunt mai devotaţi faţă de pastori şi faţă de conducătorii bisericii decât sunt unul faţă de celălalt? Dacă am înţelege adevărul pe care-l transmite Pavel în acest pasaj, loialitatea noastră ar trebui să fie aceeaşi faţă de toată lumea.
Creştinii secolului al XX-lea cărora le place să se închine unui erou au probleme serioase când este vorba să creadă cuvintele apostolului Pavel şi nu vor înţelege ce înseamnă implicare în dragoste până nu vor vedea mai întâi valoarea fiecărui membru din trupul lui Cristos şi nu doar a acelora care sunt proeminenţi în biserică. Ridicarea oamenilor pe piedestale nu este una dintre menirile bisericii. Oricine este al lui Cristos trebuie să se implice în dragoste cu toţi ceilalţi care sunt ai lui Cristos - fără bariere sau deosebiri.
Roagă-te:
Părinte ceresc, îţi sunt aşa de mulţumitor pentru Scriptură pentru că ea mă ajută să văd lucrurile întotdeauna din punctul Tău de vedere. Ajută-mă să mă bazez mai puţin pe înţelegerea mea şi mai mult pe a Ta. Îţi cer acest lucru în numele lui Cristos. Amin.
No posts found