24/05/2016
de către Editura Făclia

de Selwyn Hughes

De citit şi meditat Luca 15:1-7
Studiu suplimentar Romani 5:1-8; Galateni 4:4; Apocalipsa 1:5
  1. Cum şi-a demonstrat Dumnezeu dragostea Lui pentru oameni?
  2. Ce vine înainte de curăţirea şi eliberarea din păcat?
 
                                      „Geniul creştinismului“
                  „... „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei““(v.2)
 
            Ieri încheiam discuţia noastră spunând că valoarea relaţiilor găsite în Creştinism este deosebită şi unică. Această nouă calitate a început prin iniţiativa lui Dumnezeu faţă de noi când la cruce a dărâmat barierele care ne despărţeau de El, şi continuă pe măsură ce o transpunem în relaţiile noastre cu alţii.
            Pentru unii afirmaţia mea că relaţiile din Creştinism sunt unice s-ar putea să sune arogant, dar haideţi să examinăm lucrurile! În toate celelalte religii relaţia cu Dumnezeu se află, spun ei, la capătul unei scări înalte. Pas cu pas te purifici şi abia când ai ajuns la nivelul cel mai înalt eşti considerat demn de a avea o relaţie cu Dumnezeu. Se crede că de îndată ce o meriţi, te raportezi la Dumnezeu la nivelul la care se află El. În Creştinism omul nu se raportează la Dumnezeu la capătul de sus al scării, ci la baza ei. Şi de ce?Pentru că nu noi ne urcăm la Dumnezeu; El se coboară la noi. Nu noi îl întâlnim pe Dumnezeu la nivelul Său; El se întâlneşte cu noi la nivelul nostru. „Omul acesta primeşte pe păcătoşi“, a fost strigătul scandalizat al liderilor religioşi din vremea lui Cristos. Ei credeau că Dumnezeu îi iubeşte numai pe cei drepţi, dar Isus a spus că El n-a venit să cheme le pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.
            Aceasta a răsturnat toate valorile antichităţii - şi răstoarnă toate valorile din zilele noastre. Afirmaţia aceasta ne taie respiraţia şi elimină orice precedent. Geniul creştinismului - un geniu care nu este găsit în nici o altă religie - stă în faptul că atunci când noi n-am putut urca la El, s-a coborât El la noi. Aleluia! În timp ce stau aici şi scriu aceste cuvinte, măreţia lucrurilor pe care le spun mă fac să simt că aş vrea să arunc ceva în sus. Ce simţi tu?
 
Roagă-te:
O Dumnezeule, cum Ţi-aş putea mulţumi destul pentru că la Calvar Tu ai dărâmat cu o singură lovitură toate barierele care stăteau între noi. Numai dragostea o putea face. Mă minunez şi mă întreb, dar fac mai mult decât atât: accept această dragoste cu cea mai adâncă gratitudine posibilă. Amin.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Postare nouă

Cărți electronice Cărți electronice

Conținut coș Conținut coș