05/07/2016
de către Editura Făclia
De citit şi meditat Filipeni 2:1-11
Studiu suplimentar Ioan 1:1-14; Coloseni 3:12-14; Efeseni 5:2
  1. Cu ce să ne înzestrăm mai presus de toate celelalte virtuţi?
  2. Care este îndemnul lui Pavel pentru cei din Efes?
 
                                  Standard şi conţinut perfect
                            „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Cristos Isus“ (v.5)
 
            Ieri am înţeles că îndemnul lui Isus „Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul!“ (Ioan 13:34) este punctul cel mai înalt al istoriei omenirii, apogeul acesteia. Ceea ce filosofii, marii gânditori şi moraliştii s-au străduit să explice timp de secole, Isus a cuprins într-o propoziţie.
            Aşa cum am spus, nimeni altul n-ar fi putut face o asemenea afirmaţie. O, desigur, mulţi ar fi putut rosti cuvintele acestea, dar când Isus a vorbit, spusele lui au fost mai mult decât simple cuvinte - ele erau Cuvântul care s-a făcut trup. Cineva a descris enunţul: „Să iubeşti aşa cum te-am iubit Eu“ ca pe un fenomen vascular: „Taie-l şi va sângera - sângerare cu sângele vieţii Fiului lui Dumnezeu“. Treizeci şi trei de ani de viaţă trăită fără păcat s-au scurs în această dragoste. Dar mai mult - crucea a fost parte din această dragoste. Şi chiar mai mult - învierea a fost cuprinsă în această dragoste. Este o dragoste care întotdeauna iese învingătoare. Dragostea lui Cristos este puterea cea mai mare şi mai pură din univers.
            Pavel ia cuvintele lui Isus şi le aplică inimilor noastre sub forma textului pe care îl avem astăzi în faţă. Ascultaţi cum traduce Moffatt acest text: „Trataţi-vă unul pe altul cu acelaşi duh pe care îl experimentaţi în Isus Cristos“. Purtaţi-vă unul cu altul cum se poartă Cristos cu voi. Isus a pus dragostea în centrul vieţii Lui şi în relaţiile Lui cu alţii şi El insistă ca şi noi să facem la fel. Nu înţelege, te rog, lucrul acesta ca pe o cerinţă aspră - ea este o cerinţă a dragostei. Şi ceea ce cere dragostea, ea şi pune la dispoziţie. Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, spune Domnul nostru, şi dacă vi se pare greu să faceţi aceasta, apropiaţi-vă de inima Mea, aplecaţi-vă capul pe pieptul Meu şi daţi-Mi voie să vă asigur cât de mult sunteţi iubiţi. Lăsaţi ca agape a Mea să inspire agape a voastră.
 
Roagă-te:
Părinte ceresc, un lucru este clar - fără dragoste în relaţiile mele, ele nu vor funcţiona corect. Relaţiile mele nu pot funcţiona fără dragoste aşa cum nici plămânii mei nu pot funcţiona fără aer. Ajută-mă să inspir dragoste şi să expir dragoste: dragostea Ta. Amin.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Postare nouă

Cărți electronice Cărți electronice

Conținut coș Conținut coș