Eliberat din robia păcatului

32.00  RON
EFERP
În stoc
Adaugă la preferințe

Mânia, gelozia, frica, amărăciunea – toate acestea sunt sentimente care sfârtecă inima omului.

Relaţiile noastre au de suferit din cauza lor. Nu mai putem dormi noaptea. Umblarea noastră cu Dumnezeu nu mai este ca înainte. Devenim neliniştiţi, agitaţi, îngrijoraţi şi ne simţim groaznic.

Bine-cunoscutul consilier creştin şi autor Henry Brandt scoate în evidenţă acest adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu: gândurile care dau naştere unor astfel de sentimente pot fi păcătoase. Dar poţi ajunge să: cunoşti bucuria în locul mâniei găseşti pacea în locul neliniştii experimentezi o dragoste care înlătură frica Eliberat din robia păcatului îţi oferă înţelegerea şi sprijinul de care ai nevoie pe drumul greu al vieţii tale ... prezentându-ţi soluţii clare şi de durată veşnică pentru eliberarea din robia păcatului.

HENRY BRANDT, PhD, este conferenţiar şi autor cunoscut în lumea întreagă; de mai bine de 40 de ani oferă consiliere cuplurilor şi familiilor. A scris numeroase cărţi în colaborare cu KERRY L. SKINNER, printre care se numără Esenţa problemei, Cuvânt pentru cei înţelepţi, Puterea chemării şi Căsătoria: Soluţia lui Dumnezeu.

Autor:
Henry Brandt & Kerry L. Skinner
Coperta:
Moale
Pagini:
190 pagini

Cărți electronice Cărți electronice