Redescoperirea uceniciei

21.00  RON
EFRED
În stoc
Adaugă la preferințe

Lucrarea Domnului Isus Cristos a început odată cu venirea Lui în lume şi a continuat prin cei 12 apostoli aleşi de El. Atunci când Fiul lui Dumnezeu i-a ales, El a avut un plan cu fiecare dintre ei, astfel că după ce l-a chemat pe Petru la ucenicie, la un moment dat i-a spus acestuia: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Petru a fost liderul celorlalţi apostoli atât în timpul uceniciei lui cât şi după învierea şi înălţarea la cer a Domnului Isus Cristos. El a continuat lucrarea la care a fost chemat, sfârşind prin a-şi da viaţa ca martir. Astfel de modele de viaţă ne determină să ne întrebăm cum am putea şi noi, ca simpli oameni, să ajungem la un nivel asemănător de slujire, aceasta fiind şi întrebarea autorului. Pe măsură ce vom înainta în lectura acestei cărţi, vom descoperi pasaje în care ni se oferă soluţii în vederea trăirii unei vieţi asemănătoare cu a lui Petru.

O carte scrisă pentru motivarea credincioşilor la umblarea cu credincioşia pe calea credinţei.

Despre autor:

Ioan Rusu a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti în perioada 1984- 1988. De la absolvire slujeşte ca pastor în cadrul bisericilor creştine baptiste. În prezent este pastor al cercului de biserici baptiste din Turda Noua si Tureni din judeţul Cluj.

Autor:
Ioan Rus
Coperta:
Moale
Format:
138x210 mm
Pagini:
190 pagini

Cărți electronice Cărți electronice