Cuvânt străvechi, lumi schimbătoare: Doctrina Scripturii într-un veac modern

32.00  RON
În stoc
Adaugă la preferințe

„Doctrina Scripturii este din nou sub lumina reflectoarelor, iar Nichols și Brandt ne-au oferit o privire de ansamblu cuprinzătoare a modurilor în care a fost abordată Scriptura, arătându-ne cum unii teologi evanghelici și reformați s-au îndepărtat în ultimul secol de la fidelitatea față de infailibilitatea/ineranța Scripturii. Această carte merită să fie citită cu atenţie chiar şi de către cei care sunt familiarizați cu aspectele cheie din controversa pe această temă. Va fi greu de exagerat caracterul oportun al acestei cărți.”

Derek W. H. Thomas, Profesor de teologie John E. Richards, Reformed Theological Seminary; Pastor-învățător la First Presbyterian Church, Jackson, Mississippi

 

„Cel mai bun, cel mai clar şi cel mai veridic rezumat istoric al doctrinei despre Scripturi care este scris pentru o audienţă contemporană. În calitatea lor de cercetători istorici, Nichols şi Brandt arată, pe de o parte, ce au crezut bisericile de-a lungul veacurilor despre Biblie în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, modul în care înţelegerea inspiraţiei, ineranţei şi interpretarea Scripturii s-a maturizat de-a lungul secolelor. Aceşti autori dau posibilitatea tuturor erudiţilor şi teologilor din toate taberele bătăliei străvechi pentru Biblie să-şi exprime părerea în propriile lor cuvinte, oferindu-le contextul istoric şi cadrul teologic de care au nevoie pentru a putea accepta mărturia depusă de Biblia însăşi despre frumuseţea, perfecţiunea şi autoritatea ei divină.”

Philip Graham Ryken, Pastor coordonator, Tenth Presbyterian Church, Philadelphia

 

STEPHEN J. NICHOLS (PhD obţinut de la Westminster Theological Seminary) a scris numeroase cărţi despre istoria bisericii şi pe teme de teologie istorică, printre cele mai recente fiind For Us and Our Salvation: The Doctrine of Christ in the Early Church. Este profesor cercetător în domeniul creştinismului şi culturii la Lancaster Bible College and Graduate School.

 

ERIC T. BRANDT (BS, Lancaster Bible College) studiază pentru o diplomă postuniversitară în teologie istorică la Wheaton College Graduate School.

 

Autor:
Stephen J. Nichols and Eric T. Brandt
Coperta:
Moale
Format:
138x210 mm
Pagini:
197 pagini

Cărți electronice Cărți electronice