Cine mântuiește, Dumnezeu sau omul?

32.00  RON
EFCMDO
În stoc
Adaugă la preferințe

Eu însumi m-am mântuit sau Dumnezeu este Cel care m-a mântuit – sau am dobândit mântuirea cu puţin ajutor din ambele părţi? Am contribuit eu cu ceva sau pot cumva contribui la mântuirea mea?

Sunt întrebări care de-a lungul secolelor au fost formulate şi dezbătute în întreaga lume. Este important ca în secolul XXI să cunoaştem răspunsurile corecte la aceste întrebări.

În cartea de faţă, Erroll Hulse examinează cu atenţie istoria momentelor şi a dezbaterilor din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea care au format contextul pentru apariţia acestor întrebări. Cu pasiunea care-l caracterizează, Erroll ne dezvăluie implicaţiile practice şi provocările care însoţesc „doctrinele harului” şi ne demonstrează cum încrederea în harul oferit de Dumnezeu în mod suveran şi fără plată ne poate adânci credinţa dând vieţii noastre smerenia, dorinţa de închinare, bucuria şi compasiunea de care are nevoie.

Fără îndoială că înţelegerea acestor doctrine va avea impact asupra vieţii noastre şi asupra viziunii noastre despre Dumnezeu, despre închinare şi despre nevoia de misiune.

Mai este relevantă învăţătura lui Jean Calvin (calvinismul), veche de cinci sute de ani, pentru zilele noastre? Cu siguranţă! E important ca generaţia noastră să înţeleagă care este adevărata metodă a lui Dumnezeu de mântuire şi cum doreşte El să trăim fiecare.

Scriitorul împleteşte cu măiestrie teza sa cu o teologie caldă, o pertinentă istorie a bisericii, o biografie înălţătoare, cu provocări la responsabilitate, toate îmbrăcate într-o insistentă evanghelizare!

Cunoaşterea faptului că mântuirea reprezintă darul lui Dumnezeu dat nouă fără plată produce tipul de credinţă robustă de care avem o nevoie disperată în zilele noastre.

CUPRINS

Introducere

1. Ce este mântuirea?

2. Arminius şi Sinodul de la Dort

3. Formulările Sinodului de la Dort

4. Cele cinci teze

5. Punctele de vedere ale lui Jean Calvin

6. Experienţa harului fără plată

7. Arminianismul

8. Lanţul de aur

9. Pericolele hipercalvinismului

10. Suveranitate, responsabilitate şi evanghelizare

11. Perseverare şi apostazie

12. Voia lui Dumnezeu este să fii mântuit

RECOMANDATĂ:

predicatorilor, pastorilor, învăţătorilor de şcoală duminicală, studenţilor din seminariile teologice şi oricărui credincios dornic să se adâncească în studiul teologiei istorice.

Autor:
Erroll Hulse
Coperta:
Moale
Format:
138x210 mm
Pagini:
173 pagini

Cărti care te-ar mai putea interesa Cărti care te-ar mai putea interesa

Cărți electronice Cărți electronice