Cum să crești o fiică creștină într-o lume a MTV-ului

40.00  RON
EFMTV
În stoc
Adaugă la preferințe

Mary Ruth Murdoch este foarte categorică atunci când ne sfătuieşte ce ar trebui să le învăţăm pe fi icele noastre, dar adevărata valoare a acestei cărţi constă în faptul că ea îşi face timp să ne spună cum să le învăţăm.

Cunoştinţele autoarei despre Scripturi sunt centrate în Dumnezeu, clare şi orientate spre aplicaţii practice ale înţelepciunii biblice necesare pentru a îndeplini cu succes sarcina de a creşte fi ice evalvioase într-o lume atât de îndepărtată de Dumnezeu. Cartea de faţă reprezintă o sursă bogată de călăuzire şi încurajare pentru toţi cei care sunt antrenaţi în educarea tinerelor, ajutându-le să devină femei credincioase.

Cartea este alcătuită din sfaturi şi sugestii folositoare, ilustraţii minunate din viaţa reală, aplicaţii sincrone cu lumea în care trăieşte fi ecare tânără creştină, şi, mai important decât toate celelalte, este bogată şi nerezervată în întrebuinţarea Scripturii ca şi ghid şi busolă pentru părinţii ale căror fi ice au ajuns la vârsta adolescenţei.

Mary Ruth Murdoch este licenţiată în studii despre dezvoltarea familiei la Universitatea din Georgia şi deţine un titlu de master de la Westminster Theological Seminary. La acestea se mai adaugă şapte ani de experienţă în lucrarea cu taberele precum şi experienţa unei mame care, împreună cu soţul ei, au sarcina de a oferi educaţie celor trei fi ice ale lor.

Autor:
Mary Ruth Murdoch
Coperta:
Moale
Pagini:
282 pagini

Cărți electronice Cărți electronice