Care este învățătura Bibliei despre Persoana lui Cristos

25.00  RON
EFPC
În stoc
Adaugă la preferințe

Lucrarea de față a lui Stuart Olyott reprezintă un studiu responsabil privitor la învăţătura pe care Biblia ne-o oferă despre Cristos. Pe lângă claritatea acestuia, care este o trăsătură importantă în vremurile noastre, ne uimește și duhul cu care este scris. Aici avem lucrarea unui „teolog aflat pe genunchi”. Autorul acestei cărți are un simţ dezvoltat al măreției Cristosului despre care scrie și ştie că, mai întâi, gândurile noastre despre Cristos trebuie ordonate biblic, iar apoi inimile noastre trebuie să se smerească înaintea Lui. Nu avem aici doar un demers academic. Aici avem o chemare la a crede corect și la a trăi frumos în prezenţa Cristosului care ține veacurile în mâna Lui, care susţine totul cu puterea Lui şi spre care se îndreaptă întreaga istorie. Aceasta este o carte care merită să fie citită şi studiată.

 Stuart Olyott s-a născut în Pakistan în anul 1942, a crescut în Asia, în Chester și în Țara Galilor. A slujit ca pastor în Londra, Liverpool și Lausanne și a predat teologie la Bryntirion College și la   Evagelical Movement of Wales. Este bine-cunoscut ca vorbitor la conferințe și autor al mai multor cărți, printre care mai multe comentarii și o altă carte asemănătoare celei de față intitulată Care este învățătura Biblie despre Trinitate.

 

CUPRINS

Cuvânt înainte 9
Prefață 15

Domnul – divinitatea Lui
Introducere 
1. Dumnezeu de-a pururi 
2. Dumnezeu cu noi 
3. Dumnezeu – acum și întotdeauna 

Isus – umanitatea Lui
4. Promisiunea unui om 
5. Iată omul! 
6. Un om – acum și întotdeauna 

Cristos – ființa Sa unipersonală
7. O singură persoană 
8. Două naturi distincte 
9. Erezii vechi și noi 
Cuvânt de încheiere 

Anexa 1: Crezul de la Calcedon 
Anexa 2: Crezul atanasian 

Autor:
Stuart Olyott
Coperta:
Paperback
Format:
140x205mm
ISBN:
978-606-8247-64-9
Pagini:
210 pagini
Titlu original:
What the Bible teaches about the Person of Christ

Cărți electronice Cărți electronice