Autoritatea

21.00  RON
EFAUT
În stoc
Adaugă la preferințe

Autoritatea

D.M. Lloyd-Jones

 În societatea contemporană se observă o lipsă acută a autorității. Orice formă de autoritate pe care am moștenit-o de la înaintașii noștri a devenit suspectă, fie că e vorba de autoritatea soțului, de cea a părinților, fie de cea a școlii sau a statului. În prezent, autoritatea este considerată a fi incompatibilă cu libertatea omului. Numai că, rezultatul acestei atitudini este vizibil într-o societate dezorganizată și dezumanizată.

Din nefericire, sursa acestei confuzii se regăsește și în biserică. Situația omenirii devine tot mai îngrijorătoare și pentru că biserica și-a abandonat autoritatea. S-a ajuns ca autoritatea Bibliei să fie pusă sub semnul întrebării, iar biserica nu mai transmite omului acel sentiment al autorității divine. Dr. Lloyd-Jones abordează această problemă în profunzime, explicând care este singura metodă de revenire la normal. Este important să reafirmăm autoritatea divină a lui Cristos, a Cuvântului Său și a Duhului Său. Alegerea pe care trebuie să o facem este la fel de importantă pentru noi, cum a fost și pentru biserica primară – suntem chemați să acceptăm autoritatea adevărului pe care îl conține Cuvântul lui Dumnezeu. În caz contrar, ne rămâne pentru totdeauna alternativa unei „neguri a întunericului veșnic”. Cartea aceasta face o analiză amănunțită unei teme de o importanță veșnică.

CUPRINS

Autoritatea lui Isus Cristos
Autoritatea Scripturilor
Autoritatea Duhului Sfânt
Autor:
D. M. Lloyd-Jones
Coperta:
Moale
Format:
138x205 mm
ISBN:
978-606-044-031-4
Pagini:
108 pagini
Titlu original:
Authority

Cărți electronice Cărți electronice