Economisiți 21%

Iată că El vine pe nori

Preț întreg: 19.00  RON
15.00  RON
Câștigați: 4.00  RON (21%)
EFVNPN
În stoc
Reduceri de cantitate:
Cantitate 3+
Preț 8.00  RON
Adaugă la preferințe

Biblia este alcătuită, în proporţie de aproximativ o treime, din texte de natură profetică, iar cel mai interesant şi mai important segment din această sferă majoră a Cuvântului lui Dumnezeu se referă la revenirea lui Cristos. Acest punct cardinal al escatologiei generale implică două subiecte importante – Mileniul şi Răpirea – care fac şi obiectul prezentului studiu. Studiul de faţă va prezenta cititorului o varietate de păreri nu numai în ce priveşte subiectul evenimentelor viitoare în general, dar şi legat de natura acestor evenimente. Nu toţi sunt de acord cu felul în care se va desfăşura mileniul. Unii îl consideră un eveniment secret, pe când alţii susţin că va fi un eveniment public. Prin intermediul acestui studiu vom examina teoriile referitoare la mileniu. După aceea vom studia categoriile amilenismului, postmilenismului şi premilenismului. Ne vom întoarce apoi spre studierea diferitelor teorii despre Răpirea Bisericii. Dr. FILIP DINCĂ s-a născut pe data de 1 ianuarie 1947 în comuna Dărmăneşti, jud. Prahova. A studiat teologia timp de 2 ani la Seminarul Baptist din Bucureşti şi a obţinut licenţa şi masterul în teologie la Faith Theological Seminary, Pansylvania, USA. De asemenea, a obţinut doctoratul în teologie baptistă sacră la Maryland Baptist Bible College. În prezent, este pastor într-o biserică de limba engleză din New York. Este căsătorit cu Geta şi împreună au şase copii.

Autor:
Filip Dinca
Coperta:
Moale
Format:
150x228 mm
Pagini:
201 pagini

Cărți electronice Cărți electronice